Treceți la conținutul principal

Bronz perfect vs Arsuri solare

Bronzul e la moda,însă trebuie să știm cum să avem parte de un bronz perfect.Deseori facem greșeala de a ne duce la plaja cand soarele este înca puternic și riscam sa nu avem parte de preadoritul bronz,ci de arsuri solare.Pentru a nu risca ar fi bine sa tinem cont de anumiți factori: 


1.Atenţie unde şi în ce interval stai la soare 

Deşi în general 20 de minute de expunere la ora prânzului vara fără protecţie pot duce la arsură solară, apariţia acesteia depinde de durata expunerii, de cantitatea de UV care vine în contact cu pielea, dar şi de sensibilitatea individului respectiv la soare. Din acest motiv nu putem preciza cât poate să se expună la soare o persoană până să dobândească arsura solară. 

2.Măsuri de prevenţie arsură solară 

Pentru a ne putea bucura în linişte de băi de soare şi dat fiind faptul că arsura solară apare cel mai frecvent în perioadele de vacanţă, trebuie să adoptăm măsuri de prevenţie a arsurii solare. În special persoanele cu fototip I sau II, adică cei cu piele deschisă care se apără greu de efectele nedorite ale UV trebuie să limiteze/oprească expunerea la soare în intervalul 11-16. Cel mai înţelept este că indiferent de fototip, toţi cei aflaţi în vacanţă să caute umbră în intervalul orar mai sus menţionat. 
 

3.Cum tratăm arsura solară? 

În eventualitatea apariţiei arsurii solare blânde, suprafaţa lezată trebuie bine emoliată cu produse de tip cremă după plajă sau în caz de urgenţă şi lipsă de dotare corespunzătoare orice cremă emolientă poate fi bună. În cazuri mai severe, apelăm la comprese umede reci şi creme speciale “medicament” cu dermatocortioizi. Se administrează preparate antiinflamatoare nesteroidiene şi antipiretice de tip aspirină sau indometacin, care luate prompt pot ameliora simptomatologia şi se administrează lichide pentru a prevenii deshidratarea. Se recomandă odihnă într-un mediu răcoros.Pentru tratamentul copiilor solicitaţi sfat avizat medical.   





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

BEAUTY TRENDS 2014. Tendinţe în frumuseţe:manichiură

MANICHIURĂ: modele geometrice vs bejuri pământii Pe lângă nuanţa lacului, la fel de importantă este forma unghiei care va fi la modă în sezonul următor. Renunţaţi la unghiile false, lungi ca de vrăjitoare pentru că se poartă unghiile scurte, nici pătrate, nici rotunde, colorate cu bejuri pământii, nuanţe menite doar să evidenţieze culoarea naturală a unghiei, având acelaşi rol cu fondul de ten pentru piele. Pe de altă parte, modelele geometrice, tribale sau abţibildurile cu chipuri de vedete lipite pe unghii vor fi un must-have în 2014. Texturile nisipoase ale lacurilor de unghii se menţin în tendinţe, iar sclipiciul care se va purta pe pleoape, aplicat peste fardul de ochi, este valabil şi în cazul unghiilor. Aşadar, slipici, mult sclipici în 2014!

Trucuri pentru un ten perfect iarna

Frigul de afară şi aerul uscat din casă pun la grea încercare tenul. Dar dacă ştii câteva secrete, vei lupta uşor cu gerurile iernii şi vei avea un ten frumos. 1:  Începe ziua cu o cană de apă, nu de cafea Hidratarea pe tot parcursul zilei este importantă, dar la fel de important este şi CUM bei apa. În fiecare dimineaţă, cum te-ai dat jos din pat, bea o cană cu apă (apa trebuie să fie la temperatura camerei). Poţi adăuga şi o linguriţă de miere sau puţină sare. Nu face excese, dacă vei bea prea multă apă, nu vei reuşi decât să creşti viteza cu care organismul elimină lichidul iar rezultatul va fi exact invers. 2:  Alege crema potrivită Dermatologii recomandă ca, o dată la şase luni, să schimbi crema de faţă. Există riscul ca pielea să se obişnuiască cu ingredientele şi să nu mai obţii efectul dorit. Aşa că iarna, pentru o bună hidratare, alege cremele cold creme şi pe cele care conţin vitaminele A, C şi E. 3:   Nu uita de protecţia UV! Chiar şi în anotimpul rece există...

Dresurile colorate...un nou ''must-have''?

  Specialisti ne spun ca in ciuda vremii de afara ar trebui sa ne aratam energia si starea pozitiva pe care o detinem,iar eu va propun acelasi lucru...sa incercam intr-un fel sa combinam culorile purtate in timpul zilelor de vara cu hainele groase.   Dresurile sunt o piesa vestimentara nelipsita din garderoba oricarei femei.Dar ce ziceti de dresurile colorate? Este vremea pentru şi mai multă culoare, aşa că investeşte în dresuri opace, colorate sau cu imprimeu!   Alege întotdeauna culori luminoase. Acestea nu numai că vor atrage toate privirile, dar te vor face să pari vibrantă și veselă. În timp ce nuanţele efervescente de roşu, de galben flamboaiant, ori de roz și verde luminos, pot fi alegeri îndrăzneţe şi inspirate, negrul, bleumarinul şi violetul închis, vor fi mereu culori perpetue și atemporale pentru dresurile tale. Dresurile simple,colorate, sunt alegerea cea mai populară. Pot fi asociate cu orice tip de  rochie , dar trebuie să ai grijă dacă ...